Chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă. Unitatea de arsi grav

SECȚIA CLINICĂ CHIRURGIE PLASTICĂ, MICROCHIRURGIE RECONSTRUCTIVĂ. UNITATEA DE  ARSI GRAV

Telefon programări: 0377726173/0723286052, în zilele de luni, miercuri și vineri, între orele 09:00-12:00

Sediu: București

Din anul 2011 Secția devine Clinică (sub îndrumarea Prof. Dr. Jecan Radu Cristian).

Secţia Clinică este afiliată Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti, în cadrul Departamentului Învăţământ Clinic 11, fiind centru de pregătire a medicilor rezidenţi în specialitatea de Chirurgie Plastică şi de predare a acesteia studenţilor anului VI (curs obligatoriu şi opţional).

Servicii de excelență oferite în tratamentul:

  • tumorilor cutanate şi de părţi moi, asigurând şi tratamentul complex al melanomului malign, cu detecţia ganglionului santinelă;
  • reconstrucţiei de sân post rezecţie oncologică printr-o varietate de metode, de la simplu la complex (inclusiv reconstrucţia imediată post mastectomie în echipă multidisciplinară);
  • sindroamelor de compresie ale nervilor periferici (sindrom de tunel carpian şi cubital);
  • clinica are tradiţie şi expertiză în chirurgia mâinii, reconstrucţia microchirurgicală a defectelor posttraumatice/postexcizionale, cât şi în tratamentul arsurilor (inclusiv a sechelelor cicatriceale postcombustionale).

Dotări:

  • o sală de operaţie dotată cu aparat de anestezie generală şi sistem de transmisie live intraoperatorie;
  • acces la o sală pentru pacienţi septici;
  • instrumentar chirurgical de ultimă generaţie, inclusiv pentru intervenţii microchirurgicale, microscop operator portabil şi lupe chirurgicale, bisturiu electric;
  • electrocoagulare uni şi bipolară;
  • trusă pentru osteosinteză în chirurgia mâinii şi patologia craniofacială;
  • electrodermatoame, dermatoame manuale și mesh graft expander;
  • stimulator nervi periferici;
  • Eco doppler vascular;
  • Microscop operator;
  • sonda de detecţie Gamma pentru ganglion santinelă / cameră termală cu IR.

PERSONAL MEDICAL:

1. Prof. Dr. Jecan Radu Cristian, Medic primar Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă – Șef șecție
Competențe: Managementul de calitate al serviciilor de sănătate, Management serviciilor de sănătate.

2. Conf. Dr. Răducu Laura, Medic primar Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă – Șef Unitatea de Arși Grav

3. Dr. Stan Iulia Gabriela, Medic specailist Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă

4. As. univ. Dr. Marina Cristina, Medic specialist Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă

5. Dr. Mehedințu Ionescu Mihai, Medic primar Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă
Competențe: Managementul de calitate al serviciilor de sănătate

6. Dr. Caramitru Carmen, Medic primar Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă

7. As. Univ. Dr. Avino Adelaida, Medic specialist Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă

8. Dr. Ștefan Corina Maria, Medic specialist Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă

9. As. Șef Onesa Carmen, asistent medical  șef secție Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă

Personal